Search
joi 20 septembrie 2018
  • :
  • :

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– șapte persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– două tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
– un document falsificat, ridicat la controlul de frontieră;
– patru cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– doi conducători auto au încălcat regulile de exploatare a vehiculelor;
– patru persoane în conflict cu legea și un mijloc de transport au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 51 980 traversări, în descreștere cu 1% față de aceeași zi – miercuri înainte de Paști a anului trecut. Un număr mai mare de treceri – 27 770 a fost înregistrat pe sensul de intrare în R. Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr de 31 173 a fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 13 372 traversări.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Leușeni – 8 728 traversări persoane,
PTF Otaci – 7 322 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 6 308 traversări persoane,
PTF Sculeni – 5 291 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 4 493 traversări persoane,
PTF Criva – 2 736 traversări persoane,
PTF Cahul – 2 856 traversări persoane,
PTF Costești – 1 794 traversări persoane
PTF Palanca – 1 722 traversări persoane.

Poliția de Frontieră își propune pe parcursul sărbătorilor de Paști să aplice toate pârghiile reale și funcționale pentru crearea unor condiții confortabile și lejere la trecerea frontierei de stat, asigurând un nivel înalt al deontologiei profesionale și responsabilizând călătorii față de regulile existente la frontieră.

Măsurile suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul transfrontalier:
 suplimentarea numărului de polițiști de frontieră;
 formarea grupelor mixte de specialiști din cadrul IGPF, pregătite să intervină cu suportul necesar în cele mai solicitate puncte de trecere;
 aplicarea tehnicii portative de citire a documentelor de călătorie, inclusiv a mijloacelor speciale de control la frontieră;
 redirecționarea traficului pe arterele libere, cât și deschiderea circulației pentru familiile cu copii pe pista Corpului Diplomatic;
 sncronizarea acțiunilor cu Serviciul Vamal al RM, cât și intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
 verificarea valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat, inclusiv pachetul de documente necesar pentru mijlocul de tansport.
 tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor în punctele de trecere.
 consultarea aplicației ”TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru toate categoriile de mijloace de transport.
 manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *