Search
luni 22 ianuarie 2018
  • :
  • :

Portrete de români basarabeni care au făcut Unirea în 1918: Pantelimon Halippa

Unirea Basarabiei cu România în 27 martie 1918 reprezintă punctul culminant al luptei naţionale a românilor basarabeni, stăpâniţi de peste un secol de Rusia. Basarabia a avut în fruntea ei oameni hotărâţi, care şi-au asumat rolul istoric şi au înţeles însemnătatea momentului. Despre câţi dintre ei ne mai amintim noi românii, atât cei din dreapta, cât şi din stânga Prutului?

Elita politică din Basarabia are un specific aparte în condiţiile influenţei ideilor revoluţionare ruseşti, a opresiunii ruse, a interzicerii presei şi şcolilor româneşti. Unii dintre liderii românilor au fost iniţial activişti revoluţionari, context în care şi-au găsit locul în mişcarea naţională, al cărei sens l-au descoperit în entuziasmul revoluţionar al epocii.

Prin articolul de faţă încerc să aduc în atenţia cititorilor câteva portrete ale basarabenilor care au făcut Unirea din 1918 sau au pregătit-o, fără să mai fi apucat să vadă succesul luptei lor naţionale.

Pantelimon Halippa

Implicarea în activitatea revoluţionară la Universitatea din Dorpat (Estonia) l-a costat exmatricularea. În 1905 revine la Chişinău, unde este foarte activ la publicaţia românească „Basarabia”, devenind la un moment dat chiar redactor-şef. Din cauza Ohranei (=poliţie politică) ţariste s-a refugiat la Iaşi, unde şi-a continuat studiile. Deşi i s-a propus o carieră universitară chiar de către istoricul A.D. Xenopol, Halippa a preferat să revină la Chişinău. Aici a revigorat mişcarea naţională în jurul publicaţiei „Cuvânt moldovenesc”.

În 1917 participă la congresele din Basarabia, fiind chiar delegat la un congres al ţăranilor din Rusia. Ca vicepreşedinte al Sfatului Ţării, a citit în 2 decembrie 1917 declaraţia de autonomie, iar în 24 ianuarie 1918, pe cea de independenţă. A fost pentru o zi preşedintele Sfatului Ţării, în 28 noiembrie 1918, când s-au votat Legea reformei agrare şi renunţarea la condiţiile unirii din 27 martie.În perioada interbelică a fost deputat şi senator în Parlamentul României, ministru între 1928-1933.

Destinul său devine tragic în perioada comunistă:a fost 2 ani închis la Sighet, apoi a fost predat sovieticilor, iar Tribunalul Militar din RSS Moldovenească l-a condamnat la 25 de ani de închisoare. A fost amnistiat în 1955 şi predat Securităţii din România, care l-a mai ţinut închis la Gherla şi Aiud. După eliberare a înaintat o serie de memorii către autorităţile comuniste în favoarea românilor basarabeni, susţinând că România nu trebuie să se resemneze şi să renunţe la Basarabia. Tribunul Basarabiei s-a stins din viaţă în 1976, la venerabila vârstă de 93 de ani, dedicaţi luptei naţionale a românilor din Basarabia.

Sursa: historia.ro

 

În următoarele articole vor urma și alții, precum Ştefan Ciobanu, Ioan Pelivan, Daniel Ciugureanu, etc.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *