Search
sâmbătă 22 septembrie 2018
  • :
  • :

Grădinițele din Orhei au pătucuri noi, în schimbul celor vechi de peste 20 de ani

După ce, timp de mai multe decenii, copiii din grădinițele din Orhei dormeau în paturi vechi, procurate pe timpul fostei URSS, începând cu ziua de astăzi copilașii vor dormi în paturi moderne și comode.

Potrivit dispoziției Primarului de Orhei, Ilan ȘOR, cele 7 grădinițe din oraș, au fost dotate cu mobilier nou.

Peste 230 de paturi moderne cu saltele ortopedice au fost procurate și repartizate grădinițelor din municipiul Orhei. Mai mult, pe lângă mobilier, grădinițele au fost dotate cu jucării și materiale didactice, literatură artistică pentru copii, instrumente muzicale, precum și alte utilaje.

„Modernizarea grădinițelor și crearea condițiilor pentru desfășurarea programului educațional, reprezintă o prioritate pentru echipa noastră. Acum doi ani, am modernizat și am deschis grupe suplimentare, oferind posibilitatea ca toți copiii care erau pe listele de așteptare să frecventeze grădinițele. Astăzi, am dotat cu mobilier nou, iar următorul pas din programul de modernizare a insituțiilor preșcolare,  constituie controlul strict al  siguranței alimentare în grădinițele din Orhei” a notat Ilan ȘOR, primarul de Orhei.

Bucuroși de aceste reforme sunt nu doar copiii, dar și cadrele didactice.

Lilia Sorocean, Directoarea Grădiniței nr. 2 din municipiul Orhei, a menționat că: „mobilierul din grădinițe nu a fost reabilitat mai bine de 20 de ani. Astăzi, ne bucurăm enorm că, Primarul Ilan ȘOR, acordă o atenție sporită insituțiilor cu învățământ preșcolar și depune eforturi pentru a moderniza grădinițele și a oferi condiții europene copiilor orașului”.

Amintim că în 2016 au fost renovate și deschise 6 grupe pentru copiii, care erau pe listele de așteptare din cauza insuficienței locurilor în grădinițe.

În oraşul Orhei sunt 7 instituţii de învăţământ preşcolar şi 7 instituţii de învăţământ gimnazial şi liceal.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *